
DTG & DigiParks
DigiParks, un proiect inovator marca DTG, ROMSILVA-Administrația Parcului Natural Porțile de Fier România și Administrația Parcului Natural “Vrachanski Balkan” Bulgaria
Regiunea Dunării găzduiește comori naturale de o frumusețe unică, adesea neexplorate de turiști. Proiectul DigiParks dezvăluie aceste minuni, conectând două parcuri naturale spectaculoase: Parcul Natural Porțile de Fier din România și Parcul Natural Vrachanski Balkan din Bulgaria.
Platforma online DigiParks oferă informații utile pentru planificarea unei vizite reale în Parcul Natural Porțile de Fier, incluzând hărți detaliate, trasee recomandate, peșteri, monumente istorice și alte atracții naturale, precum și modalități de cazare. Tururi virtuale interactive și informații detaliate despre flora, fauna și istoria regiunii completează aventura virtuală, oferind o perspectivă cuprinzătoare și captivantă. Vizitatorii pot descoperi frumusețea naturii în mod direct, făcând drumeții pe trasee montane pitorești, explorând peșteri fascinante și admirând peisajele spectaculoase ale Dunării.
DTG, în colaborare cu partenerul său, 3D CAD SOLUTIONS, au fost responsabili pentru scanarea 3D și fotogrammetria Parcului Natural Porțile de Fier. Acest proces a implicat utilizarea unor echipamente și tehnici de ultimă generație pentru a crea o reprezentare digitală detaliată și precisă a parcului.
Cum a decurs acest proces?
Colectarea datelor fotogrammetrice utilizând drone în locații izolate poate fi o aventură plină de provocări, mai ales în absența semnalului GSM și a internetului. Pădurea densă a Parcului Natural Porțile de Fier din Mehedinți a pus la încercare chiar și identificarea locurilor de decolare.
Echipa DTG, alături de colaboratorii de la 3D CAD, s-a bazat pe o combinație de resurse ingenioase pentru a duce la bun sfârșit proiectul. Hărți militare la scară 1:25000, datând din anii 1970, au servit ca ghid, în lipsa imaginilor satelitare actuale cu rezoluție bună. Experiența rangerilor Parcului Natural Porțile de Fier a fost esențială pentru planificarea misiunilor și organizarea logistică, asigurând succesul proiectului.
Suprafața parcului natural, pe raza județului Mehedinți, de aproximativ 56 000 ha, a fost divizată în 118 cadrane (pătrate), având o dimensiune de 2500m x 2500 m. Fiecare echipă a avut ca obiectiv să acopere minimum 1000 ha pe zi.
Echipa noastră a utilizat echipamente din flota companiei, precum și echipamente puse la dispoziție de beneficiar. Astfel, în cadrul proiectului, au fost utilizate:
– 2 sisteme UAV DJI Matrice M300 RTK
– sistem UAS aeronavă Trinity QS-F90+,
– scanner 3D LiDAR Lidaretto PUCK Velodyne – mobile and stationary installation
– laser scanner Leica RTC360
– 2 camere fotogrammetrice Zenmuse P1 cu obiective de 35/24mm Senzor Full-Frame de 45MP
– camera fotogrammetrică Sony RX1R II 42 MP Full Frame CMOS sensor 35mm
– 3 echipamente GNSS RTK / PPK
– system StarLink pentru conexiune satelitara la internet
– 3 stații grafice workstation
– 2 autoutilitare 4×4
– 1 ATV 6*6
– o duzină de baterii, stații de încărcare, accesorii, trepiede, jaloane și 2 generatoare pe benzina

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au presupus:
✅ Digitalizarea obiectivelor turistice din patrimoniul natural: obiective naturale cu suprafețe mari (de ex. Cazanele Dunării, Ciucaru Mare, rezervația Bahna, satul Eibenthal), digitalizarea siturilor naturale cu suprafață compactă (de ex Vârful Trescovăț), digitalizarea peșterilor (Peștera Ponicova, Peștera Veterani).
✅ Digitalizarea rutei turistice care unește aceste obiective
✅ Digitalizarea obiectivelor turistice de patrimoniu cultural: monumente arhitecturale istorice (muzeul Porților de Fier Drobeta Turnu Severin), digitalizarea mănăstirilor (Vodita, Sf. Ana, catedrala Zămislirea)
✅ Servicii de realizare a unui model de înaltă precizie a parcului natural, rezoluția produselor digitale între 5-10 cm/pixel
✅ Au fost obținute produse digitale – nor de puncte 3D, ortofotoplan, model digital al suprafețelor pentru toată suprafața parcului

Care au fost provocările întâmpinate de echipa DTG?
- Teren accidentat, cu diferențe semnificative de nivel
- Arie protejată cu pădure densă și puține drumuri de acces pe culme
- Întindere mare de teren/suprafață mare a proiectului, foarte multe obiective de digitalizat
- Lipsă semnal GSM / lipsă conexiune la internet
- Zonă de graniță (multe avize de obținut)- MAPN, frontieră, poliție, turn etc
- Lipsă sau depărtare mare față de stațiile GNSS permanente ANCPI
- Condiții meteo schimbătoare (4 anotimpuri / zi) + ceață sau ploi frecvente care au perturbat activitatea de zbor
O provocare majoră în preluarea datelor cu aparate de zbor UAV în zone cu vegetație densă și diferență mare de nivel este reprezentată de conectivitatea cu drona (conexiunea dintre dronă și controller) și păstrarea acesteia în VLOS (visual line of sight). În această situație, pilotul a fost situat într-un punct cu altitudine ridicată pentru a asigura conectivitatea (punctul cel mai înalt identificat în zonă), iar dronele au fost lansate de la baza versantului dintr-o zonă deschisă pentru a facilita aterizarea și decolarea în siguranță.
O altă provocare a fost accesul dificil în zonele în care au fost efectuate lucrările din cauza vegetației dense, a terenului accidentat și a diferențelor mari de nivel. Drumurile forestiere deteriorate sau chiar lipsa accesului pe culme au fost o provocare pentru echipă, atât din punct de vedere tehnologic, cât și organizatoric și, mai ales, din punct de vedere fizic. Accesul s-a realizat utilizând autovehicule de teren, ATV-uri, chiar și o barcă pentru accesul în peșteri, dar a presupus și hiking pe distanțe destul de lungi, fiind o provocare pentru echipă să transporte echipamentele necesare lucrărilor.

Rezultatele proiectului
Echipa a realizat operațiuni de scanare efectivă (zbor fotogrammetric) pe o durată de aproximativ 300 de ore, preluând în jur de 175 000 de imagini care au trebuit să fie procesate și analizate. Datorită capabilităților extraordinare de procesare ale soft-ului DJI Terra , echipa a reușit să efectueze procesarea datelor în decurs de 1500 de ore. Totalitatea informațiilor digitale livrate (ortofotoplan / mozaic / nor de puncte / poze / digital surface model) prelucrate a depășit 10 TB Terrabytes.
Alte software-uri utilizate în cadrul proiectului: Novatel Inertial Explorer, 3Dsurvey, Leica Cyclone Register 360, Global Mapper, AutoCad, Carlson survCE.
Proiectul DigiParks – Parcul Natural Porțile de Fier în cifre:
Suprafața – 56 000 ha
Ore de zbor > 300
Imagini preluate > 175 000
Ore de procesare > 1500
Cadrane / Pătrate obtinute – 118 (2500mx2500m)
Date digitale > 10 TB
DigiParks depășește granițele, consolidând colaborarea dintre România și Bulgaria. Acest produs turistic inovator este necesar promovării celor mai mari două arii protejate din regiunea transfrontalieră. Proiectul demonstrează angajamentul ambelor țări în promovarea unui turism sustenabil și inovativ, asigurând totodată conservarea unor peisaje naturale de o frumusețe remarcabilă. Parcul Natural Porțile de Fier este acum pregătit să ofere vizitatorilor o experiență unică, în care tehnologia și natura se îmbină armonios.
Descoperă platforma DigiParks, click aici.
Pentru oferte personalizate privind scanarea 3D și fotogrammetria, te rugăm să ne contactezi.



